Centrul Comunitar Chiojdu

În luna noiembrie, echipa Arhipera a recepționat structura construcției, anvelopanta, scara și supanta Centrului Comunitar din Chiojdu. Lucrările au avansat de-a lungul toamnei într-un ritm susținut, conform graficului de execuție. Din acest moment se va lucra exclusiv la interior pe perioada iernii.

Beneficiarii proiectului, comunitatea locală din Chiojdu, este încântată de această construcție, mai ales că deja turiștii care vin să viziteze satul fac un ocol pentru a ajunge la Centrul Comunitar, clădirea atrăgându-le atenția în mod pozitiv. Centrul arată mai bine ca în randări, pentru că nicio imagine realizată de computer nu ar putea egala căldura materialului genuin. Orice program de arhitectură sau software nu poate surprinde (cel puțin momentan) texturile și senzațiile reale date de întâlnirea fizică, în sit real, cu obiectul de arhitectură. Oricât am fi dominați de imaginile digitale, autenticitatea materialului real și a construcției în sine continuă să genereze conexiuni, curiozități și, de ce nu, bucurie.

Cu entuziasmul și susținerea de până acum, sperăm să inaugurăm Centrul Comunitar în cadrul Școlii de Vară Arhipera, ediția din vara 2024!

Este important să menționăm că fundațiile au fost realizate cu pricepere de către domnul Drăgulin și echipa sa, iar lucrările de lemn au fost îndeplinite sub îndrumarea atentă a domnului Lukacs și a echipei lui. Contribuția lor esențială la acest proiect a asigurat soliditatea și exteriorul construcției, și, în plus, a adăugat o notă care onorează tradițiile locale ale lemnului și care se reflectă în anvelopanta și detaliile constructive, creionate de către studenții Facultății de Arhitectură UAUIM încă din timpul Școlii de Vară Arhipera, ediția a XI-a. Cu recunoștință către toți acești colaboratori dedicați, ne îndreptăm cu optimism spre etapele următoare ale finalizării proiectului Centrului Comunitar din Chiojdu.

Proiectul Centrului Comunitar din Chiojdu este implementat de Asociația Arhipera a studenților și profesorilor din Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, alături de Consiliul local Chiojdu, este susținut de re:arc institute și realizat în parteneriat cu Uniunea Arhitecților din România.

Programează o discuție și începe proiectul tău acum!

Contact